(sau... între ergon și logos) Într-o lume în care toate privirile par din nou întoarse către Persia, cred că merită să începem cu o poveste – una în care un scut legendar, un erou semi-zeu și un rege tânăr redesenează împreună ideea de leadership. Se spune că, în pregatirea campaniei sale împotriva perșilor, Alexandru cel Mare și-a concentrat atenția nu doar pe strategie și forțe militare, ci a făcut un gest simbolic cu implicații profunde: a vizitat ruinele Troiei. Se pare că s-a dus, alături de câțiva generali ai săi, să caute scutul lui Ahile de la Troia, și chiar se spune că l-ar fi găsit și ulterior folosit în bătălia de la Gaugamela. Eu cred că acest gest nu era doar un capriciu al unui lider orgolios, ci și un act prin care Alexandru dorea să conecteze trecutul mitic cu prezentul în care acționa, insuflându-le strategilor săi valorile unui erou legendar și o viziune simbolică asupra misiunii lor. Alexandru avea nevoie de mai mult decât de o bună armată ca să-i învingă pe perși. Căci în orice transformare, fie ea istorică sau organizațională, elementele intangibile sunt cele care ghidează oamenii dincolo de obstacolele imediate. Chiar dacă aceste elemente intangibile le asociem unui artefact, asa cum a făcut-o Alexandru.
Valorile, credințele, modelele mentale, viziunea - pot fi cei mai importanți aliați în acest proces. Leadership-ul autentic și transformarea integrată se construiesc pe valori puternice, o viziune clară și o misiune bine definită. Alexandru nu doar că își instruia hopliții și falangele, dar le și oferea un fir narativ mai mare decât bătăliile individuale - o poveste, un sens, o conexiune cu trecutul, proiectându-le viitorul. La fel, în organizații, succesul nu vine doar din procese eficiente sau din resursele disponibile, ci din capacitatea de a uni oamenii în jurul unui scop comun, care să depășească simplele obiective de business.
Chiar, poate e momentul să ne aducem aminte că profesorul lui Alexandru a fost Aristotel. Și chiar dacă se spune că Alexandru a ignorat cea mai mare parte din sfaturile faimosului său tutor, ceva-ceva parcă tot a înțeles, nu? Dar de ce Ahile? Ahile reprezenta viteza, forța și determinarea - calități esențiale pentru orice lider sau organizație care își dorește să aibă impact rapid. Iar Alexandru nu avea răbdare. Plus că era semi-zeu, deci avea și validarea unei alte lumi, superioare, validare pe care o căuta și Alexandru. Însă istoria ne arată că viteza, forța și determinarea nu sunt suficiente. În final Troia a fost cucerită nu de Ahile, ci de Ulise/Odiseu, printr-o combinație de strategie, răbdare și înțelegere profundă a naturii umane. Într-un proces de transformare, fie el personal sau organizațional, avem nevoie atât de acțiunea lui Ahile, cât și de gândirea lui Odiseu. A acționa rapid, fără direcție, este doar un efort risipit. În oglindă, a gândi fără a acționa este doar un exercițiu teoretic steril. O companie sau o echipă care ignoră ambele fațete ale problemei și se concentrează doar pe KPI-uri și soluții imediate riscă să devină asemeni unui Ahile fără fundament, puternic dar vulnerabil, gata să sucombe la prima săgeată trimisă de Paris. În schimb, cei care îmbină execuția cu gândirea strategică, valorile cu viziunea, forța cu înțelepciunea, ergon cu logos - aceia sunt cei care lasă o moștenire. Chiar dacă, apoi, drumul spre casă se transformă într-o Odisee.
Drawing the Future, un instrument care ne permite să construim un artefact al viitorului și să discutăm în jurul acestuia. Este unul din instrumentele pe care îl folosesc în fazele incipiente ale proceselor de transformare.