Mai bine mergeați la Milano

Vineri dimineața, pregătiri de vacanță, deschid LinkedIn. Sondajul postat cu o zi înainte începuse să strângă voturi. Le-am urmărit cum curg, cu acea curiozitate cu care aștepți rezultatele unor analize despre care bănuiești deja ce vor spune. Săptămâna trecută am pus o întrebare celor care conduc echipe și organizații: când vine vorba de adopția AI, unde simțiți că se blochează cel mai des lucrurile? Au răspuns peste 60 de oameni. Nu e un studiu științific, e un sondaj pe LinkedIn. Dar rezultatele merită o privire atentă, având în vedere eșantionul care citește, de regulă, postările mele. Mulțumesc celor care au votat.

43% — strategia și direcția neclară. 35% — cultura și modul de lucru. 14% — oamenii și competențele lor. 6% — datele și tehnologia. Recitiți, vă rog, ultima linie. 6% - șase la sută. Într-o transformare pe care toată lumea o numește revoluție tehnologică, tehnologia e ultimul loc în care se blochează lucrurile.

Déjà vu Am mai văzut filmul ăsta. De câteva ori. L-am văzut cu ERP-urile, acum douăzeci și ceva de ani. L-am văzut cu transformarea digitală. L-am văzut cu cu Lean, cu Design Thinking, cu Agile, cu fiecare val care a promis că schimbă totul. De fiecare dată, povestea a început la fel: „e o revoluție tehnologică". Și de fiecare dată blocajul a apărut în același loc: nu în servere, nu în licențe, nu în cod. Ci în oameni. În direcție. În felul în care lucrăm împreună. În lucruri de genul acesta.

Adopția AI nu e un proiect tehnologic. E un proces de schimbare. Iar procesele de schimbare au reguli vechi, testate și stabile. Ele pleacă din caracteristicile intrinseci ale omului. Vestea bună e că le cunoaștem. Vestea mai puțin bună e că le ignorăm.

Schimbarea începe cu intangibilele Prima regulă: orice schimbare adevărată începe cu elementele intangibile. Viziune. Strategie. Sens. Am scris despre asta în Vrei transformare? Începe prin a-ți spune adevărul despre Viziune: elementele intangibile, atunci când sunt bine definite, constituie o forță magnetică care trage transformarea înainte. Sondajul confirmă exact asta: 43% dintre respondenți spun că blocajul e strategia și direcția neclară. Aproape jumătate (!). Și îi înțeleg. Pentru că văd în organizații aceeași scenă, repetată: s-au cumpărat licențe, eventual s-au făcut niște traininguri de bază, dar nimeni nu a răspuns la două întrebări simple: de ce? și încotro? Fără aceste răspunsuri, AI-ul rămâne o colecție de unelte impresionante care caută o problemă. Un pilot care nu devine niciodată practică. Un potențial extraordinar care moare încet, într-un sertar digital. Lumina AI de la capătul tunelului nu se cumpără cu licențe și traininguri. Se construiește.

Și schimbarea e susținută tot de elemente

Și schimbarea e susținută tot de elemente intangibile A doua regulă: schimbarea nu e susținută de tehnologie, ci de cultură, de valori, de modul de lucru. Adică de alte elemente intangibile. 35% dintre respondenți au arătat exact aici. Și cred că, dacă adunăm cele două procente - strategia și cultura - obținem cifra care spune tot: 78% dintre blocaje sunt în zona intangibilă. Kurt Lewin ne-a avertizat acum optzeci de ani: înainte să schimbi ceva, trebuie să dezgheți organizația. Or, ce facem noi cu AI-ul? Așezăm unelte noi peste un mod de lucru vechi. Peste „așa am făcut mereu" și „asta la noi nu merge". Apoi ne mirăm că nu prinde. Iar cei 15% care au votat „oamenii și competențele lor" completează tabloul, nu îl contrazic: competențele se construiesc surprinzător de repede atunci când oamenii știu de ce învață. Trainingul e partea ușoară. Sensul, să dai sens lucrurilor, e partea grea.

Paradoxul bugetelor Și acum, partea cu adevărat incomodă. Uitați-vă unde se duc bugetele de AI în majoritatea organizațiilor: licențe, platforme, infrastructură, consultanță tehnică. Adică fix în zona care, conform sondajului, generează 6% din blocaje. Investim 94% din bani în 6% din problemă. Nu pledez împotriva tehnologiei; fără ea nu există nimic din toate acestea. Pledez pentru proporții. Pentru că o organizație care își cumpără unelte înainte să-și construiască direcția nu face transformare. Face fashion shopping. Mai bine ar merge la Milano.

Și culmea, totul e o veste bună (Parmenide ne zâmbește de undeva din istorie: realitatea e imuabilă, schimbarea e iluzorie.) Tehnologia se schimbă amețitor, sisteme de azi vor fi expirate peste un an (se îndoiește cineva?). Dar regulile schimbării organizaționale rămân neschimbate în esența organizațiilor: începi cu viziunea și strategia, susții cu cultura, valorile și modul de lucru, pilotezi și implementezi. Restul sunt unelte. Asta e, până la urmă, vestea bună din sondaj. Dacă blocajul ar fi fost tehnologia, am fi depins de alții. Dar blocajul e la noi, în claritatea direcției, în felul în care lucrăm. Adică exact în lucrurile pe care le putem schimba. Hai, la treabă!