Confucius și Heraclit, consultanții de serviciu

Shanghai. Ora 21:00. Un ceai pu-erh și o conversație care m-a făcut să uit că sunt la 12.000 de km de casă. Omul din fața mea era vice-președinte pentru Transformare la Haier — unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din lume. Înainte fusese Head of Innovation. Eram foarte curios să discut despre inovare și transformare cu dânsul, să văd cum derulează ei aceste procese, ce funcționează, ce nu, în general toată abordarea lor. Și discuția a fost, într-adevăr, interesantă. Dar nu în felul în care mă așteptam. În esență, tipul mi-a spus că, în abordarea proceselor de transformare, ei se bazează pe două filosofii: una inspirată de Confucius, alta de Heraclit. Era să cad de pe scaun. Imaginați-vă: într-o cu totul altă lume, un chinez - super-occidentalizat de altfel - îmi povestea despre Heraclit. Aveam sentimentul că vorbește despre vecinul meu, vecin despre care doar eu aveam voie să vorbesc. Hai că de Confucius - înțeleg, e al lor, dar de ce se ia de Heraclit?! Mi-am înghițit uimirea și l-am ascultat în continuare.

Metafora oului Legat de Confucius, mi-a povestit că ei bazează procesele de transformare pe "metafora oului". Un ou care se sparge din interior înseamnă viață. Un ou care se sparge din exterior înseamnă, de cele mai multe ori, moarte. Similar, organizațiile care inițiază procesele de transformare din interior din voința proprie, din conștientizarea necesității schimbării, din energie internă - au șanse mult mai mari să supraviețuiască și să prospere. Organizațiile care sunt forțate să se transforme din exterior - de piață, de competiție, de criză - ajung adesea să se spargă fără să mai aibă resurse să se reconstituie. În acest context mi-a povestit despre echipe care au inițiat schimbări profunde în produse și procese înainte să fie forțate de piață. Despre oameni care au simțit nevoia de transformare și au acționat, nu au așteptat un mandat de sus sau o criză care să le valideze intuiția.

Râul lui Heraclit Apoi am trecut la Heraclit. Vă fac o mărturisire: sunt îndrăgostit de Heraclit. Aș putea vorbi și scrie zile întregi despre Heraclit. Chiar o să o mai fac. Așa că m-am luminat la față când tipul a început să-mi explice cum aplică principiul enunțat de Heraclit că "nu te poți scufunda de două ori în același râu". Pentru că a doua oară râul nu mai e același. Și nici tu nu mai ești același. Totul curge. Practic, mr. vicepresident mi-a spus că ei tratează fiecare proces de transformare ca pe ceva unic, irepetabil. Nu aplică același playbook de fiecare dată. Nu folosesc aceleași metode, aceleași workshop-uri, aceiași consultanți cu același PowerPoint (râsete în sinea mea). Pentru că organizația nu mai este aceeași. Oamenii nu mai sunt aceiași. Piața nu mai este aceeași. Provocările nu mai sunt aceleași. Râul nu mai e același. Mi-a dat exemple concrete: cum au abordat transformarea unei linii de producție în 2018 - cu focus pe eficiență și automatizare. Și cum au abordat transformarea aceleiași linii în 2021 - cu focus pe personalizare și flexibilitate. Aceeași linie, dar un context complet diferit. Aceiași oameni (unii), dar cu experiențe și așteptări diferite. Același proces de transformare în esență, dar o abordare complet diferită. "Consultanții vin cu metodologii și proiecte de referință", mi-a spus. "Noi credem că cel mai important e să înțelegem râul. De fiecare dată, din nou." Am stat și m-am gândit la asta. La cât de des vedem organizații care aplică aceeași rețetă de transformare, fără să se uite cu adevărat la context. La răul care curge, continuu. De exemplu în procesul lor de dezvoltare a produselor din Haier, tipul îmi descria un proces foarte asemănător cu Design Thinking, eventual cu elemente de Lean Startup, însă fără a folosi aceste buzz-words absolut deloc. Ouă care crează viață și Râuri care curg fără oprire.

Ouă care crează viață și Râuri care curg fără oprire. Am plecat de la întâlnire cu capul plin de ouă și râuri. Și cu sentimentul ciudat că tocmai primisem o lecție despre transformare de la cineva care nu vorbea deloc limbajul consultanților occidentali — fără Agile, fără Lean, fără Design Thinking — dar care înțelegea esența mai bine decât mulți dintre noi. Confucius și Heraclit îi erau suficienți. Restul era doar determinarea de a face și ajustare la context. De atunci, de câte ori văd o metodologie vândută ca soluție universală, îmi amintesc de metafora oului. Și de râul lui Heraclit. Și mă întreb: câte organizații tratăm ca pe niște ouă care trebuiesc sparte din exterior, cu forță și urgență? Și în câte râuri ne scăldăm presupunând că apa e aceeași ca data trecută? Poate problema nu e lipsa de metodologii. Ci lipsa de atenție la ceea ce se întâmplă cu adevărat în fața noastră, fiecare organizație fiind unică, necesitând o abordare unică - chiar dacă una bazată pe principii universale și imuabile - organizații care curg continuu și care crează viață, din interior. Panta Rhei.